Fostul pugilist Lucian Bute, campion mondial la categoria supermijlocie timp de aproape 5 ani, s-a întors în România, din Canada, pentru a-și revedea familia. Recent, el a fost surprins la o terasă împreună cu doi prieteni.
Lucian Bute s-a retras din box în urmă cu trei ani, iar fostul campion mondial IBF la supermijlocie locuiește în Canada, la Montreal, alături de soție și copii.
El a obținut cetățenia canadiană în anul 2012. Fostul pugilist s-a orientat către afaceri imediat după cariera de sportiv și a cumpărat un complex imobiliar la Montreal. Această investiție l-a ajutat să-și stabilizeze averea pe care adunat-o din box.
Ajuns de curând în România, Bute a fost invitat la meciul de handbal Dinamo – Porto, din etapa a treia a Ligii Campionilor la handbal masculin, scor 26-27.
După meci, el declara următoarele: „Când am plecat în Canada, în 2003, eram dinamovist. Am ajuns în după-amiaza asta la București și am fost și eu invitat să vin la acest meci și am venit. Nici n-am avut timp să revăd țara, am ajuns de câteva ore. Mă bucur că am ajuns acasă, sunt sănătos. Sper să-mi văd familia cât mai repede.
Am venit să-mi revăd familia, surorile. Stau două săptămâni aici și apoi mă întorc la Montreal. Am fost ultima dată în 2020, în februarie, înainte să înceapă pandemia. Eu, care eram obișnuit să vin de cel puțin două ori… Astea sunt vremurile”.
În urmă cu ceva timp, Bute afirma pentru presa din Canada că își gestionează afacerea împreună cu soția lui, Elena.
„Nu mi-am irosit banii. Am decis să îl investesc în achiziționarea mai multor blocuri de apartamente cu prieteni care se aflau în această industrie. Astăzi, împreună cu soția mea, Elena, noi gestionăm blocurile. Îmi place, îmi place… Sunt foarte mândru de investițiile pe care le-am făcut în carieră”, a spus Bute pentru jurnaliștii canadieni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER